Paștele Blajinilor (Paștele Rocmanilor) și Duminica Tomii

Pastele Blajinilor

Duminica Tomii este a doua duminică dupa Paște. I se mai spune și Paștele mic. Se face pomana pentru morți. Tinerii se leaga frați și tinerele surori.

În Duminica Tomii este sărbătorit în multe locuri Paștele Blajinilor sau al Rocmanilor. Cine sunt blajinii sau rocmanii? Un popor creștin care locuiește departe, prin ostroavele mărilor, pe unde trece apa Sâmbetei. Ar fi aceia care, când Moise a deschis drum prin mare, n-au apucat să treacă.

Alții pretind că ar trăi sub pământ sau chiar lânga Rai, într-un loc unde este tot timpul cald. Acești creștini nu au case. Trăiesc sub umbra pomilor. Umblă goi și se hrănesc cu poame. În schimb, sunt evlavioși și foarte blajini. Își petrec viața rugându-se. După moarte, merg direct în Rai. Bărbații se întâlnesc cu femeile lor numai o dată, de Paște. Problema lor este ca sunt tare nepricepuți și nu știu să socotească zilele, ca să știe când cade Paștele. Noroc cu româncele care îi anunță aruncând coji de ouă roșii pe râu. Rocmanii primesc vestea și își sărbătoresc Paștele peste o săptămână …

(Text: Irina Nicolau, Ghidul Sărbătorilor Românești)

Lasă un comentariu

Acest site și domeniul www.fiipefaza.com sunt de vânzare!
Ne puteți contacta prin formularul de contact sau pe adresa: info@fiipefaza.com