Joia Mare și vopsitul ouălor

Joia Mare din Săptămâna Patimilor este foarte însemnată. Se mai numește Joia Neagră sau Joimărița. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimărița le pedepsește pe femeile leneșe, le bate peste degete și le arde cânepa netoarsă.
Nu se lucrează în această zi. Se face, în schimb, borș. Borșul din Joia Mare ține tot anul. Cine doarme în această zi va fi leneș și ¨netrebnic¨, adică nu va fi bun de treabă, până în anul următor. Fetele fac iar vrăji ca să fie plăcute băieților.

Pentru morți se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate. În această zi morții se pregătesc să vină pe pământ, așa că trebuie să fie ajutați și primiți bine. Pe morminte se varsă apă și se pun lumânări și așchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca și cântă : << Toacă, tocănelele,/Joi, Joimărelele./Paște popa vacile/ Pe toate ogașele,/Duminică-i Paștele. >>

În Joia Mare cade Nunta urzicilor. Din momentul în care înfloresc, urzicile nu mai sunt bune de mâncat.

Vopsitul ouălor
În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roșii se numesc merișoare. Cele << cu modele >> se numesc, de la o zonă la alta, ouă împistrițe, încondeiate, scrise, picate (picate cu ceară), muncite, chinuite.

Legende cu ouă roșii
O legendă spune ca Maica Domnului, hăituită, face ouă roșii și le aruncă în urmă pentru a abate atenția urmăritorilor. În altă variantă, pietrele aruncate de urmăritori spre Maica Domnului devin ouă roșii. Altă suită de legende povestește că vestea învierii lui lisus este primită cu multă rezervă și neîncredere. O precupeață care vinde ouă (sau o femeie care poartă un coș cu ouă) spune: atunci voi crede ca a înviat, când ouăle se vor roși. Și așa a fost!
Într-o altă legendă, Maica Domnului sau Maria Magdalena pun sub crucea Mântuitorului un coș cu ouă ca să-i îmbuneze cu ele pe soldați. Sângele Mântuitorului le înroșește.

Primul ou încondeiat << de încercare >> se numește cearcă. Se vopsesc și ouă negre, dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar : brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, grebla, furca, hârlețul, scara, roata carului, etc. Ouăle muncite nu se dau de pomană – nu le primește Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înșira pe ața și se pun la icoană. << Scrisul >> ouălor se plătește. Femeile mai pricepute îl fac și pentru alte case. Se plătește pe << claie >> . O claie numără 30 de ouă. Numai oul roșu se duce la câmp ; el se păstrează peste an ca să te apere de farmece. Și Dracu tot de ouăle roșii se interesează. Cică el de doua lucruri întreabă : dacă oamenii mai colindă și dacă mai fac ouă roșii. Când n-or mai face asta, Dracu devine stăpân peste lume.

Există și o rânduială a ciocnitului. Se crede ca oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paște se reîntâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocnește << capul >> cu << capul >> și << dosul >> cu << dosul >> . În prima zi de Paște se ciocnește numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanță) ține oul și cel mai mare îl ciocnește: >>Hristos a inviat !>>, << Adevarat a-nviat !>> . Se ciocnește și << pe luate >> – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să i-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat și uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înălțare. Alții cred că mai poți s-o faci de Duminica Mare a Rusaliilor.

(Text: Irina Nicolau, Ghidul Sărbătorilor Românești)