Încuratul cailor de Sân’ Toader

Încuratul cailor sau Caii lui Sân’ Toader este o tradiție respectată cu sfințenie de oamenii din satele oltenești în preajma Sâmbătei Sfântului Teodor. După cum spune obiceiul, tinerii gonesc caii pentru a alunga spiritele rele cuibărite în vatra satului pe timp de iarnă. Din bătrâni se spune că, în zi de sărbătoare, caii care-l însoţeau pe Sân’ Toader păzeau Soarele pentru a nu fugi spre miazănoapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică. Conform credinţei populare, caii lui Sân’ Toader sunt fiinţe mitice cu aspect de flăcăi cu coada ascunsă în iţari şi cu copitele ascunse în opinci, care readuc ordinea la începutul postului.

La primele ore ale dimineții, tinerii organizează o cursă de cai pentru a demonstra că sunt buni gospodari. Ca să respecte obiceiul din bătrâni, sătenii gonesc caii ca să alunge spiritele rele, iar cei mai iscusiți călăreți sunt premiați.
În sâmbăta Sfântului Teodor, fetele merg la pădure înainte de răsăritul soarelui. În locurile curate, ele scot rădăcini de iarnă mare (rădăcina Homanului) și, în locul acestora, pun sare, făină sau alte alimente. Rădăcinile sunt fierte sâmbătă seara, iar întreaga familie se spală pe cap cu infuzia rezultată, în speranța că le va crește părul mare și frumos. Când se piaptănă, fetele spun: „Sân’ Toadere, Sân’ Toadere,/Dă cosiţă fetelor, cât coada iepelor” sau „Sân’ Toadere, Sân’ Toadere,/Dă cosiţă băiatului, cât coama cailor”. Se spune că începând din Sâmbăta lui Sân’ Toader încep Zilele lui lui Sân’ Toader, care ţin până joia următoare. În această perioadă este interzis să cânți și să petreci. Femeile nu au voie să coasă, să țese sau să spele rufe pentru a nu fi călcate în picioare de caii lui Sân’ Toader, „de care nu te poţi feri, pentru că ei iau diferite chipuri de oameni”. De asemenea, este ziua când fetele (trecute de 14 ani) își despart părul cu cărare la mijloc, semn că pot să fie introduse de flăcăi în hora satului.

Lasă un comentariu

Acest site și domeniul www.fiipefaza.com sunt de vânzare!
Ne puteți contacta prin formularul de contact sau pe adresa: info@fiipefaza.com