Târgul 100 de Tradiții Românești – București

Targ 100 de traditii (1)

Târgul “100 de Tradiții Românești” vă așteaptă în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, din București. Intrarea la târg este liberă.

Meşteşugarii ne vor încânta prin ingeniozitatea şi autenticitatea produselor lor făcute cu multă migală şi cu mult suflet. Vor fi expuse icoane pe sticlă și pe lemn, ceramică pictată cu motive populare, pristolnice, ii brodate cu mătase, zgărdane, obiecte de decor din lemn crestat și din lavandă, vestimentație din lână împâslită, cosmetice făcute doar din ingrediente naturale.

Producătorii vin cu preparate din carne, brânzeturi din lapte de capră și de oaie, miere și lăptișor de matcă, palincă de caise și țuică de prune, pâine cu maia, o gamă foarte diversă de zacuscă și dulcețuri atestate ca “produs montan”, prăjituri de casă făcute după rețete bucovinene și maramureșene, cozonaci și sarailii, siropuri de cătină și de busuioc, ierburi de leac, fructe și legume de sezon.

Pentru cei care apreciază obiectele vechi şi autentice, anticarii prezenți la târg vor aduce unelte din lemn, mobilier ţărănesc, cărţi vechi sau covoare țesute la război.

Ca la orice târg tradițional vizitatorii sunt îmbiaţi cu mâncare proaspăt gătită. Bucătarii vor prepara la ceaun ciorbă de pui cu găluște, sărmăluțe cu mămăliguță, fasole cu ciolan, ostropel de pui, dar și carnați sau păstrăv la grătar.

Sursa: www.facebook.com/Fundatia-Kogaion

Detalii eveniment
Acest site și domeniul www.fiipefaza.com sunt de vânzare!
Ne puteți contacta prin formularul de contact sau pe adresa: info@fiipefaza.com