Târg’șorul Dornelor – Vatra Dornei

Târg Vatra Dornei

Lume faină din Țara Dornelor și din împrejurimi, dați de veste că la noi, în destinația de ecoturism a Bucovinei, se pune de un târg cu produse locale, care vor ajunge să fie degustate de peste 500 de oaspeți sosiți din 36 de țări europene și asiatice.
🧐 Totul se întâmplă în cadrul unui eveniment unic pentru zonă și pentru România, în cadrul Congresului European de Go, care va avea loc în perioada 22 iulie – 6 august la Vatra Dornei.
🍲 Târg’șorul Dornelor este destinat tuturor iubitorilor de mâncare cu gust, oferită de mici producători locali, care transformă rețetele de odinioară în experiențe culinare aparte!
Nu vor lipsi nici suvenirele personalizate realizate de firme locale și de meșteri populari iscusiți. Țesături, costume tradiționale, sculpturi în lemn, ouă încodeiate sunt câteva dintre atracțiile care vor pune în lumină tradiția și cultura locală din Țara Dornelor.

Accesul la târg este liber!
📍 Locația târg’șorului, care se va desfășura în perioada 24-26 iulie, se află în cadrul Complexului de agrement și loisir Vatra Dornei, lângă Sala Sporturilor.

Sursa: www.facebook.com/CasadeCulturaVD/
Detalii eveniment
Acest site și domeniul www.fiipefaza.com sunt de vânzare!
Ne puteți contacta prin formularul de contact sau pe adresa: info@fiipefaza.com