
Sursa: www.orasultopoloveni.ro
Tradiția este legată de sărbatorirea Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir – protectorul orașului Topoloveni. Împăratul Maximilian l-a prins și l-a pus în temniță pe Dimitrie pentru că marturisea dreapta credința. Un tânăr creștin, Nestor, mergând la Sfântul Dimitrie în temniță, i-a zis să se roage pentru el fiindcă vrea să se lupte cu Lie, un om puternic din cetate. Luând binecuvântarea lui Dimitrie, Nestor l-a omorât pe Lie. Aflând că Sfântul Dimitrie a îndemnat la aceasta pe Nestor, mâniându-se, împăratul a trimis ostași și le-a poruncit să-l străpungă cu sulițele pe Sfântul în temniță. Făcându-se aceasta, îndată marele Dimitrie și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, făcând după moartea sa multe minuni și tămăduiri. Din porunca Împăratului, s-a tăiat apoi și capul Sfântului Nestor.
La eveniment participă alături de reprezentanții comunității locale, cetățeni ai localitații și personalități din județ și din țară, etnologi, muzeografi. Este o ocazie unică pentru reîntâlnirea fiilor satului, schimb de experiență, promovarea obiceiurilor locale. Este o sărbătoare specifică zonei Muscelului, unică în țară. După ce focul este aprins, într-o explozie de bucurie, copiii strigă: „Hai la focul lui Sumedru, că a prins Dumitru iedu!”. Este o sărbătoare a recoltei. Au loc expoziții de produse tradiționale (cozonac, oțet, magiun și vin) și artă populară (renumitele covoare românești și alte țesături, obiecte din ceramică, lut, lemn). Spectacolele folclorice sunt urmate de aprinderea focului care simbolizează purificarea atât spiritual, cât și a naturii înconjurătoare, făcând trecerea de la toamnă la iarnă. În jurul acestui foc, sătenii împart nuci, mere, pere, struguri, must, covrigi, cozonac în amintirea morților.