
Cetatea Ardud va găzdui, în perioada 22-24 iulie, o nouă ediţie a Festivalului MedievArtFest Ardud, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului.
🎪 Aflat la ediția a X-cea, ediție aniversară, festivalul a obișnuit publicul cu momente care readuc la viață, prin intermediul ordinelor cavalerești, al meșteșugarilor și al artiștilor prezenți, legendele, dansurile și cântecele medievale alături de faptele de arme și luptele cavalerești ale Evului Mediu, iar publicul este invitat să adere la valori prețuite de istorie precum sunt vitejia, curajul, cavalerismul și iubirea de neam.
🎪 Evenimentul din acest an se va desfășura sub semnul Drăgoșeștilor, ctitorii Cetății Ardud și va cuprinde numeroase activităţi interactive, de la ateliere meşteşugăreşti până la demonstraţii de luptă şi spectacole pentru toate vârstele, muzică, dansuri medievale, activităţi pentru copii și concerte live, totul în regia directorului artistic Liviu Pancu.