Ceaunul de Aur – Moldova Nouă

Ceaunul de aur

Câștigarea trofeului “Cea mai bună ciorbă de pește” este scopul celor mai iscusiți pescari și bucătari din Clisura Dunării, totul cu ocazia celebrării celei de-a XIX-a ediții a competiției gastronomice “Ceaunul de Aur” în orașul Moldova Nouă.

Primul weekend din luna august (06.08.2022) va găzdui o serie de activități demarate în orașul de la malul Dunării (sportive, gastronomice, cultural-artistice), scopul acestora fiind acela de a celebra o nouă ediție a concursului gastronomic “Ceaunul de Aur”, evenimentul “gustos” fiind așteptat cu nerăbdare după doi ani de pauză, timp în care organizarea unor astfel de activități a fost anulată – ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19.

La fel ca în edițiile precedente, prima parte a zilei de sâmbătă va fi dedicată competițiilor sportive, mai exact:

pescuit sportiv – Faleza Dunării;
tenis de masă – Sala de Sport a orașului Moldova Nouă;
șah – Sala de Sport a orașului Moldova Nouă;
minifotbal – stadionul “Moise Străinescu” Moldova Nouă (Boșneag).

Câteva ore mai târziu, mai exact după-amiază, cei mai iscusiți bucătări sunt așteptați să-ncingă ceaunele (zona Portului Moldova Veche), să-și revizuiască rețetele cu fel și fel de soiuri de pește și să pornească competiția pentru trofeul: cea mai bună ciorbă pește a anului 2022. Nu va lipsi din peisaj nici competiția pentru cel mai bun gulaș, vânătorii cunoscând cel mai bine tainele preparării cărnii de vânat.

Pentru ca bucătării să poată găti cu spor, dar și pentru a-i încânta pe spectatorii adunați să-și susțină echipa preferată angrenată în concursul gastronomic, mai multe ansambluri de dansuri din Clisura Dunării și din Serbia vor oferi un spectacol cultural-artistic pe cinste, întreținerea atmosferei culminând cu prestația pregătită de Orchestra Georgevic Band din Serbia.

Câștigătorii competițiilor desfășurate cu ocazia celei de-a XIX-a ediții a “Ceaunului de Aur” vor fi premiați cu diplome, trofee și cupe.

Pentru înscrieri/informații suplimentare, iată numerele de telefon la care puteți apela: 0764757477/0786879301.

Evenimentul este organizat de Uniunea Sârbilor din România, Filiala Moldova Veche, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Moldova Nouă.

Sursa: https://primariamoldovanoua.ro/
Detalii eveniment