Maria Rosetti, prima femeie gazetar din România (1819 – 1893)
A fost prima femeie gazetar din România, într-o perioadă în care această practică era dedicată în întregime bărbaților. Maria Rosetti a fost și unul dintre pionii principali în timpul Revoluției de la 1848, susținând cu toate puterile idealurile naționaliste ale soțului C.A. Roseti, cel care avea să fondeze Academia Română și de la care Maria a ”furat” noțiunile elementare de scriere jurnalistică.
Regina Elisabeta, prima Regină a României (1843 – 1916)
Regina Elisabeta, prima Regină a României, a rămas în istorie pentru nenumăratele sale poezi, dar și pentru implicarea în viața culturală a vremii. Aceasta a publicat poezii sub pseudonimul Carmen Sylva. Dorința de afrimare și de validare a operei sale a adus-o în fața poetului național, Mihai Eminescu, de la care nu a primit un răspuns mulțumitor, ci doar compasiune.
Relația dintre cei doi a rămas tensionată, în ciuda faptului că Regina Elena a tradus opera poetului în mai multe limbi străine, nu a apreciat-o și nu a înțeles-o la adevărata sa valoare, rămânând în istorie și ca Regina care nu l-a înțeles pe Eminescu.
Sofia Nădejde – autoarea primului roman feminist (1856 – 1946)
Una dintre cele mai proeminete voci ale mișcării feministe din România este Sofia Nădejde. Provenită dintr-o familie de țărani din Botoșani este prima femeie din România care a avut voie să urmeze un ciclu de învățământ superior și să dea bacul într-un liceu de băieți.
Sofia Nădejde este și prima femeie care a ajuns să conducă o revistă literară și prima autoare a unui roman feminist „Patimi”, scris în anul 1903, în care poveștește cu lux de amânunte chinurile la care erau supuse femeile acelor vremuri.
A fost votată cea mai cultivată româncă a epocii, de multe persoanlități culturale de renume, într-un sondaj al ziarului România Literară din anul 1895 și a fost singura publicistă care a reușit să îi țină piept marelui academician conservator Titu Maiorescu, umilindu-l printr-o serie de argumente în articolul „Răspuns d-lui Maiorescu în chestia creierului la femei”.
Regina Maria a României (1875 – 1938)
Cu siguranță, una dintre cele mai apreciate prezențe feminine ale României este Regina Maria, o personalitate cu un spirit luptător, înnobilat de bunătate și diplomație.
Originară din Anglia, Prințesa de Edinburgh ajunge la 17 ani pe meleagurile țării noastre, urmând să devină soția lui Ferdinand I și, ulterior, regină. Încă din primii ani petrecuți aici, Maria începe să descopere tot mai mult țara adoptivă. Se îndrăgostește de cultură și oameni, pentru care va lupta la nivel politic. Va negocia cu miniștri și diplomați, va scrie articole despre România, va pleda pentru cauza țării și o va promova dincolo de granițe.
Calypso Botez (1880 – 1933)
Feminismul s-a bucurat de figuri emblematice și în România, iar Calypso Botez este una dintre cele mai puternice voci ale acestei mișcări.
Președinte al Asociației Crucea Roșie și profesoară de filosofie, aceasta publică, de-a lungul timpului, numeroase articole în reviste de renume precum „Revista pentru Știință” sau „Convorbiri literare”. Printre tematicile recurente ale discursului ei se numără: dreptul electoral pentru femei, creșterea rolului lor economic și social, emanciparea politică și intelectuală și facilitarea procedurii de divorț. Totodată, este co-fondatoarea a două organizații care militează pentru drepturile femeilor din România și care luptă pentru schimbarea legislației.
Sofia Ionescu-Ogrezeanu (1920 – 2008)
S-au înregistrat multe premiere în lumea medicinei românești, iar una dintre ele este chiar Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume și membră a primei echipe de neurochirurgie din țara noastră.
Sprijinită de mama sa, devine studentă a Facultății de Medicină din București. Deși explorează diferite specializări, ajunge, într-un final, să facă un stagiu la Spitalul Nr.9. Aici va și efectua prima sa intervenție neurochirurgicală, operând pe creier, în 1944, un copil rănit în primul bombardament asupra orașului.
Spitalul Nr.9 îi va deveni casă timp de 47 ani, în care continuă să opereze, dezvoltând, în același timp, domeniul neurochirurgiei în toată țara.
Alexandrina Cantacuzino (1876 – 1944)
Prințesă, prima femeie decorată cu ordinul „Meritul Cultural“ în grad de ofiţer.
Un prim proiect în care Alexandrina Cantacuzino s-a implicat a fost înfiinţarea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române. Alăturându-se doamnelor provenind din familii importante ale societăţii româneşti de la începutul secolului, aceasta va fi una dintre membrele fondatoare, iar mai târziu va deveni preşedinta Societăţii. Fiind înfiinţată în anul 1910, ca o alternativă la opţiunea educării fetelor în pensioanele din afara ţării, Societatea a avut ca scop crearea unor şcoli care să pună accent pe educaţia în spirit naţional şi ortodox a studentelor. Astfel că în cei 38 de ani de existenţă, Societatea, sprijinită în mod constant de către Biserica Ortodoxă Română, a creat filiale în cele mai importante oraşe, contribuind substanţial la efortul de pregătire şcolară al fetelor.
Elisa Leonida Zamfirescu (1887 – 1973)
Prima femeie inginer din lume, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României, sora inginerului Dimitrie Leonida.
În 1912 a absolvit Academia Tehnică din Berlin, Charlottemburg, devenind prima femeie inginer din Europa.
În momentul înscrierii, decanul a încercat s-o convingă să renunţe, aducând ca argument cei trei K: Kirche, Kinder, Küche („biserica, copiii, bucătăria”) ca elemente esenţiale pentru profilul femeii.
Conducerea Academiei era pusă în faţa unei situaţii inedite: era prima candidată din istoria acestui for, dar scria şi vorbea impecabil limba germană cultă si avea cunoştinţe temeinice de matematică, fizică şi chimie.În final, a fost admisă.
Poate a contat şi faptul că fratele său, Dimitrie Leonida, era deja un eminent student al academiei. Cu toate acestea, era ocolită de colegi.
Istoria spune că unul dintre profesori, văzând-o în sală, a strigat: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnică!“.
Şi totuşi, abnegaţia Elizei l-a determinat pe decanul Facultăţii de Chimie şi Metalurgie, profesorul Hoffman ca la înmânarea diplomei, datată 20 ianuarie 1912, să o caracterizeze drept „cea mai silitoare dintre silitori“.Presa vremii a consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania“.
Elena Caragiani Stoenescu (1887 – 1929)
Prima femeie pilot din România, Elena Caragiani s-a născut la Tecuci la 13 mai 1887, ca primă fiică a ilustrului medic Alexandru Caragiani şi a Zoniei Caragiani, născută Radovici.
Tânără, plină de şarm, fină, distinsă, cultivată (era licenţiată în Drept), sub înfăţişarea-i fragilă ascundea multă energie, tenacitate şi dorinţă de evadare din lumea obişnuită.
În anul 1907, pe câmpurile de antrenament şi de curse din ţară, printre cei mal temerari şi talentaţi călăreţi ai noştri, se putea urmări o siluetă feminină, zveltă şi mlădioasă, sărind sprinten şi fără frică peste obstacolele cele mai înalte, stârnind spaima şi atrăgând admiraţia cunoscătorilor. Elena Caragiani era în permanenţă în căutarea noului, mai anevoios, mai primejdios. Călăria şi-a epuizat repede gama de emoţii şi primejdii posibile, trebuind să cedeze în faţa unei noi categorii de încercări.
Elena Caragiani a efectuat primul zbor în anul 1912 cu fostul partener de echitaţie, căpitan Mircea Zorileanu. Prezenţa Elenei Caragiani în rândul aviatorilor a stârnit mare vâlvă, iar printre cei care socoteau aviaţia un domeniu rezervat exclusiv bărbaţilor, indignare. Acest fapt nu a descurajat-o, ea continuând lecţiile de zbor cu instructorii pe M Zorileanu şi Nicu Capşa. Odată şcoala terminată, urma să primească actul legal care să ateste aptitudinile, curajul precum şi munca depusă. Însă, cei investiţi cu dreptul de a-i certifica pregătirea, au refuzat sistematic să-i acorde livretul de pilot. Toate cererile pentru eliberarea brevetului, care au fost înaintate forurilor competente, i-au fost restituite cu avize nefavorabile.
Neputându-se breveta în ţară, îndurerată de această nedreptate, la îndemnul instructorilor ei, a plecat în Franţa, făcând serioase sacrificii materiale. Aici, s-a înscris la Şcoala Civilă de Aviaţie cu sediul la Mourmelon le Grand, unde a reluat lecţiile teoretice şi practice de zbor. Temeinic pregătită, s-a prezentat la examenele teoretic şi de zbor pe care le-a luat cu brio. Federaţia Aeronautică Internaţională i-a eliberat brevetul internaţional de pilot-aviator.
Hariclea Darclée (1860 – 1939)
„Cu o voce somptuoasă, rară, de soprană drammatico d’agilità, stăpânind secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desăvârşită, dispunând de un temperament scenic ieşit din comun, ea a cucerit imediat la Paris admiraţia lui Gounod şi la Milano pe aceea a lui Verdi, odată cu ovaţiile nesfârşite ale publicului. În istoria muzicii, ea rămâne în primul rând prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, aşa-zişii verişti din generaţia postverdiană. Nu mai puţin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei şi interpretate de ea cu un enorm succes. Unele au intrat în patrimoniul mondial al culturii, «Tosca» de Puccini, «La Wally» de Catalani, «Iris» de Mascagni” – Mariana Nicolesco despre Hariclea Darclée
În decembrie 1890, a interpretat pentru prima dată, pe scena Teatro alla Scala din Milano, rolul Chimenei, din ”Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi marele compozitor italian Giuseppe Verdi. Avea să urce ulterior pe prestigioasa scenă milaneză de nu mai puţin de 120 de ori, în întreaga carieră.
Ea a fost numită ”privighetoarea Carpaţilor”, ”privighetoarea adorată”, ”măiastra pasăre de basm”, ”vocea începutului de secol”, ”cea mai mare cântăreaţă a zilelor noastre”, iar Enciclopedia dello Spettacolo a desemnat-o ”cea mai mare cântăreaţă a lumii timp de 25 de ani”, fiind prima soprană care a avut vreodată un rol principal într-un spectacol.
Romanian
English
French
German
Hungarian
Spanish