Despre Zalău

În jurul anului 1926, Zalăul avea 30 de străzi, dintre care 6 străzi principale pavate și cu trotuar. Principala piață a orașului era Piața Mihai Viteazul, de unde porneau străzile principale. O altă piață renumită în acele timpuri era Piața Unirii, unde se vindeau lemne și furaje, și unde se afla târgul de vite sau oborul. Nu era un oraș aglomerat, avea o circulație redusă, doar seara se observa ceva mișcare.

„Mișcare mai mare în Zălau este în zilele de târg. Târgurile acestea se țin în fiecare săptămână, în ziua de sâmbătă. Mai sunt apoi și 4 târguri de țară. Târgurile acestea adună la Zălau multă lume din jur, pentru motivul că în apropierea Zălaului nu sunt orașe mai mari. Zilele de târg sunt destul de pline de farmec și de valori bizare. La ele se adună oameni din diferite părți ale Sălajului, cu obiceiuri deosebite, cu porturi specifice, ceea ce dă observatorului destul prilej de satisfacție.”

În acea perioadă, Zalăul era faimos pentru cele 40 de cârciumi și numărul mare de măcelării „Nicăieri în părțile nordice ale României nu se consumă atâta carne câtă se consumă în Zălau”.

Lemnul și pielea erau cele două materii prelucrate de industriașii locali. Singurele fabrici deschise au fost fabricile de cărămidă. Se evidențiază comerțul de fructe, care făceau obiectul exportului, la mare căutare fiind merele, care erau vestite până în inima țării.

În 1925 a fost înființat Căminul de ucenici de către prefectul de atunci N. Cristea și subrevizorul școlar Dr. Mărginean, cu scopul de a româniza industria și comerțul în Zalău, având pe lângă rolul lui național și unul cultural și educativ. 30 de tineri își făceau ucenicia la diferiți industriași, în special mecanici și tâmplari.

S-au înființat multe societăți cu scop cultural, printre care amintim Despărțământul central județean al „Astrei” și Casina română. Despărțământul central județean al „Astrei”, format din intelectuali, a organizat festivități, conferințe, șezători pentru luminarea culturală a țăranilor. Casina română, tot din motiv național și cultural, are sală de lectură, sală de distracții, bibliotecă românească.

Sursă text: Ghergariu, L., Zalăul – schiță monografică – (ediția a II-a), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012.